Iti garantam ca alegerea facuta de a intra pe acest site pentru Epopeeia lui Ghilgameş, este ce-a mai buna si nu vei regreta!
Epopeeia lui Ghilgameş, iti va potoli setea aceasta si curiozitatea despre interesele tale!
VEZI AICI: Epopeeia lui Ghilgameş
Epopeea lui Ghilgameş este un poem epic din Mesopotamia antica. Este cea
mai veche scriere literară a umanităţii, datând de la începutul
mileniului al III-lea î.Hr. aparţinând culturii sumero-babiloniene. S-a
păstrat, lacunar, pe 12 tablite de lut, în biblioteca regelui asirian
Assurbanipal, de la Ninive şi povesteşte faptele eroice ale legendarului
rege al cetăţii Uruk. Poemul a fost descoperit abia în secolul al
XIX-lea. Probabil de origine sumeriană, dar absorbit şi adaptat de
civilizaţiile succesive ale Mediteranei orientale, poemul conţine multe
elemente mitologice care vor apărea în literaturile şi tradiţiile
mitologico-religioase ale civilizaţiilor ulterioare.
Potrivit
mitului, la solicitările cetăţenilor oprimaţi din Uruk, zeii le-au
trimis acestora o creatură uriaşă, un sălbatic, pe Enkidu, pentru a-l
provoca la luptă corp la corp pe regele Ghilgameş, care îi tiraniza şi
le necinstea fiicele. Dar confruntarea nu s-a terminat cu o victorie
clară de nici o parte, astfel încât Ghilgameş şi Enkidu au devenit
prieteni nedespărţiţi. Cei doi au călătorit, au fost părtaşi la
nenumărate aventuri, şi-au dovedit eroismul şi curajul înfruntând
creaturi fantastice periculoase, fapte care le-au dus faima peste mări
şi ţări. Prietenia dintre Ghilgameş şi Enkidu era atât de strânsă încât a
deranjat divinităţile. Zeiţa Iştar, protectoarea Uruk-ului, a încearcat
să-i despartă, ispitindu-l pe Ghilgameş cu declaraţii de iubire. Când
însa acesta o respinge cu agresivitate şi trufie, zeiţa se răzbună
ucigându-i prietenul iubit. Regele se confruntă pentru întâia oară cu
pierderea ireversibilă a celei mai dragi fiinţe şi cu implacabilul
destin al oamenilor, supuşi inevitabil morţii. Neconsolat, puternicul
Ghilgameş pleacă în căutarea nemuririi, despre care aflase că fusese
acordată de zei, în mod exceptional, unui singur om, înţeleptului
Uta-napiştim, supravieţuitorul Marelui Potop, cu care divinităţile
pedepsiseră omenirea. Tradiţia despre Uta-napiştim se va regăsi mai
târziu în Biblie în relatările despre Noe. Uta-napiştim îi dă lui
Ghilgameş cheia accesului la nemurire, o plantă aflată pe fundul mării.
Dar, în final eroul nu va obţine nemurirea, el eşuând la testul
iniţiatic la care fusese supus de zei. Ghilgameş se întoarce în lumea
oamenilor, al cărei exponent este, resemnându-se să construiască lucruri
la fel de efemere ca el însuşi.
Episoadele poemului nu au
legatură literară unele cu altele (ca rapsodiile din Iliada), fiecare
narând câte o ispravă de alură colosală, săvârşite de erou; principalele
isprăvi:
* lupta contra regelui Akka din Kish *
expediţia, împreună cu prietenul său Enkidu, de prindere şi distrugere a
monstrului Humbaba; * lupta contra Taurului Ceresc trimis de
zeiţa Iştar să-l ucidă pe erou, care-i refuzase dragostea; *
călătoria în imperiul subteran după floarea nemuririi; * moartea
eroului (deşi nu rezultă clar din nici un text dacă e vorba şi de
moartea lui Ghilgameş sau numai a lui Enkidu; în varianta akkadiană,
Ghilgameş călătoreşte în lumea cealaltă ca să afle secretul
imortalităţii de la stamoşul său Uta-napiştim, care-i comunică şi
amănuntele desfăşurării potopului; această versiune e de altfel cea mai
unitară epic).
Ceea ce este fundamental în mitul lui Ghilgameş se
poate numi drama existenţială a omului, lupta lui cu forţele oculte şi
perspectiva înfrângerii lor, raportul cu femeia şi raportul de prietenie
între oameni, teama de moarte şi setea de nemurire; paralel, mitul
rezumă alegoric istoria devenirii şi destinul oamenilor ca societate:
vânătoarea, păstoritul, civilizaţia urbană, constituirea statului
arhaic, catastrofele cosmice, marile întrebări ale gândirii.